Sondaj Avangarde: Nici unul dintre candidații la șefia PNL nu e considerat cel mai potrivit să conducă partidul

Nici Ludovic Orban, actualul lider PNL, nici Florin Cîțu nu sunt considerați cei mai potriviți să preia șefia partidului liberal, arată un sondaj Avangarde realizat în luna mai. Majoritatea respondenților îl preferă pe Emil Boc, primarul Cluj-Napoca, potrivit cercetării.
Întrebați cine ar fi mai potrivit pentru postul de președinte PNL, 15% dintre respondenți au răspuns Emil Boc, 10% dintre ei l-au ales pe Ludovic Orban, 8% pe Florin Cîțu, iar 5% pe Rareș Bogdan. Mai mult de 60% dintre participanți nu au știut să răspundă, însă.
În rândul alegătorilor PNL, majoritatea (40%) îl preferă pe Ludovic Orban, care este urmat de Emil Boc (28%) și de Florin Cîțu (17%). Și în acest caz, Rareș Bogdan a obținut cele mai puține răspunsuri pozitive, doar 12% dintre respondenți considerându-l potrivit pentru șefia PNL.
Reamintim că Ludovic Orban și Florin Cîțu și-au anunțat recent candidatura pentru conducerea Partidului Național Liberal. Competiția va fi tranșată pe 25 septembrie, în cadrul Congresului PNL.
Sondajul Avangarde a fost realizat între 20-30 mai 2021, cu ajutorul a 915 respondenți și marjă de eroare de +/- 3,2%.