PNRR, prezentat miercuri în Parlament. Proiectul nu va fi dezbătut de partidele parlamentare

Planul Național de Redresare și Reziliență va fi prezentat miercuri în Parlament, potrivit președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, însă acesta nu va fi dezbătut în ședința comună a celor două Camere, grupurile parlamentare urmând să aibă doar posibilitatea de a-și prezenta poziția cu privire la propunerile Guvernului.
Birourile permanente reunite au hotărât convocarea plenului Camerelor reunite pentru ziua de mâine, la ora 13,00. Pe ordinea de zi vor fi doar două puncte: prezentarea Planului Naţional de Rezilienţă şi Recuperare (PNRR) cu intervenţii din partea grupurilor parlamentare, pe baza reprezentării în Parlament. La punctul doi, ratificarea Tratatului EURATOM, o ratificare care este extrem de importantă, pentru că ratificarea trebuie făcută în fiecare ţară şi în funcţie de această ratificare depinde momentul în care Comisia poate să iasă pe piaţă pentru a putea realiza împrumuturile, a declarat Ludovic Orban.
Premierul Florin Cîțu va prezenta PNRR într-un interval de 60 de minute, la finalul cărora fiecare grup parlamentar își va putea „exprima punctul de vedere în limita unui timp stabilit în funcţie de numărul de parlamentari, aşa cum e cutuma parlamentară”, a precizat acesta.
Nu e o dezbatere, ci prezentarea pozițiilor fiecărui grup parlamentar, a subliniat președintele Camerei Deputaților.
Liderul Opoziției, Marcel Ciolacu, anunțase anterior că, în măsura în care PNRR nu se va regăsi ca punct separat de proiectul pe ordinea de zi, PSD va intra în grevă parlamentară.
Mâine, pe ordinea de zi a plenului reunit se va afla și Tratatul EURATOM, pe care PSD amenințase în trecut că nu-l votează dacă Planul de Reziliență nu e prezentat de premierul Florin Cîțu în Parlament.