Sari la conținut

Tăriceanu: Suntem într-un deficit de democrație de când a început gestionarea crizei de coronavirus

PNL nu are interesul să se decaleze alegerile pentru a nu se confrunta cu o erodare și mai accentuată în fața electoratului, susține Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, care observă o neîncredere aproape generalizată a oamenilor în activitatea Guvernului.

Liderul ALDE consideră însă că organizarea scrutinului pe 27 septembrie ar fi o mare greșeală, dat fiind că atât campania electorală cât și procesul de votare vor fi alterate de restricțiile impuse de măsurile de gestionare COVID-19.

Organizarea alegerilor în 27 septembrie este o greșeală majoră: în primul rând suntem deja în România într-un deficit de democrație de când a început gestionarea crizei de coronavirus, prin instalarea stării de urgență, apoi a stării de alertă, a legii care funcționează în momentul de față și care dă puteri foarte mari Executivului, de îngrădire a drepturilor și libertăților individuale.

În afară de acest lucru, îmi pun întrebarea firească, cum se va face campania electorală când sunt aceste măsuri de restricții (…) ce împiedică desfășurarea dialogului între candidați și cetățeni?

Alegerile locale pot fi amânate cu câteva luni până trece valul revenirii epidemiei, consideră Tăriceanu, pentru ca exercițiul democratic să se realizeze neîngrădit.