Sari la conținut

Șef de Direcție Silvică în război cu mafia lemnului, presat de Guvern să se dea la o parte

Politicul are interes în administrarea silvică – O spune cu subiect și predicat Ilie Covrig, directorul Direcției Silvice Mureș, care încearcă să oprească furturile masive de lemn din pădurile din aria protejată a Munților Gurghiu.

Șeful Direcției Silvice Mureș, practic cel care coordonează pădurile din județ, admite că i „s-a recomandat” să se dea deoparte din lupta împotriva mafiei lemnului chiar de către oamenii din ministerul Mediului care sunt acum la putere în guvernul PNL condus de Ludovic Orban.

Mi s-a recomandat să mă dau deoparte. E vorba de oameni care actualmente sunt la putere (…) la minister. (…) I-au cerut directorului general să mă lămurească să mă dau deoparte. Din moment ce se cere treaba asta, înseamnă că politicul are interes în administrarea silvică, a declarat Ilie Covrig pentru Recorder.

Întrebat care ar putea fi acest interes, Ilie Covrig admite că „apare problema susținerii în campanie din activitatea ilicită”.

Reamintim că Guvernul PNL a atacat recent la Curtea Constituțională legea USR privind înființarea DNA-ului Pădurilor, care avea ca scop investigarea infracțiunilor de mediu – între care și tăierile ilegale de lemn din România.

Puteți urmări aici întregul reportaj Recorder.

*Foto: captură video Recorder