Sari la conținut

Nici PSD, nici AUR și nici UDMR nu-l susțin pe Dacian Cioloș premier

Reacțiile la desemnarea lui Dacian Cioloș candidat la funcția de premier de către președintele Klaus Iohannis nu au întârziat să apară, propunerea USR-PLUS pentru Palatul Victoria părând să aibă șanse mici să treacă de Parlament.

Premierul interimar Florin Cîțu l-a trimis pe Dacian Cioloș să „negocieze cu partidele care au susținut moțiunea de cenzură (PSD și AUR), pentru a forma majoritatea necesară învestirii unui guvern stabil”, însă ambele formațiuni politice, ca și UDMR, au făcut publică decizia de a nu susține un guvern condus de liderul USR-PLUS.

Pentru Marcel Ciolacu și PSD, „desemnarea lui Cioloș reprezintă primul pas spre anticipate”, social-democrații refuzând să voteze „un nou Guvern zero”.

Am dat jos Guvernul Cîțu cu o moțiune de cenzură în care am criticat și prestația miniștrilor USR. PNL și USR au distrus cot la cot România timp de un an de zile. Toată România știe acest lucru! Să se voteze partenerii alianței pierzătorilor între ei! Altfel, este clar că în actuala conjunctură nu se poate forma o majoritate stabilă care să guverneze eficient România, a scris Ciolacu pe pagina Facebook.

Potrivit copreședintelui AUR, Claudiu Târziu, Dacian Cioloș „a dovedit în 2016 ce poate”.

E cea mai proastă decizie pe care putea să o ia președintele Iohannis (…) Noi vom vota împotriva lui Cioloș, nu putem vota să ducă țara cu oiștea-n gard, a declarat acesta.

Nu în ultimul rând, UDMR a dat un semnal destul de clar că nu-l vor susține pe Cioloș pentru funcția de premier, liderul deputaților Uniunii practic trimițându-l pe acesta din urmă la majoritatea care a demis Guvernul Cîțu (PSD-USRPLUS-AUR).

Vom discuta această situaţie în forurile statutare, dar va fi dificil pentru noi să acceptăm un guvern condus de Dacian Cioloş. Poate preşedintele s-a gândit că există acea majoritate care s-a conturat şi la moţiune. Nu ştim în acest moment pe ce s-a bazat preşedintele, pe ce şi-a bazat această convingere că ar putea exista o majoritate care l-ar vota pe Dacian Cioloş. Singurul element obiectiv este moţiunea de cenzură, alte elemente obiective nu avem în acest moment, a declarat Csoma Botond pentru Agerpres.