Președintele Iohannis, deprimat de opoziția susținută a Austriei privind aderarea României la Spațiul Schengen

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a arătat dezamăgit de modul în care merg negocierile cu Austria în ceea ce privește accederea României la Spațiul Schengen.
Șeful român de stat a declarat că nu forțarea unui nou vot ar fi cea mai bună cale de atac, deși poziția Austriei a devenit din ce în ce mai greu explicabilă.
Asta cu forțările nu prea ține în relațiile din interiorul UE. Dar sigur, e puțin deprimant că de la Viena să auzi acolo ca și cum o placă s-ar fi stricat puțin. Tot același text, în condițiile în care România performează bine în oprirea migranților ilegali. Noi continuăm. Eu continui linia diplomatică începută, împreună cu toată echipa mea. Și Guvernul face tot ce poate (…) Devine din ce în ce mai ciudat acest dialog, în condițiile în care de fiecare dată Austria spune clar că nu are nimic împotriva României sau Bulgariei, dar se opune extinderii Spațiului Schengen, în condițiile în care în aceeași ședință a acceptat aderarea Croației, a declarat președintele României.
*Foto: facebook.com/klausiohannis