Florin Cîțu: Cu IMM Invest intrăm în etapa de repornire a economiei

În această dimineață a fost demarat IMM Invest, cel mai amplu program de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii din România, prin care se intră în etapa de repornire a economiei, a declarat astăzi ministrul de Finanțe, Florin Cîțu.
Întreprinderile mici şi mijlocii din România au azi acces la credite garantate pentru investiţii şi capital de lucru garantate cu până la 90%. Astfel, Guvernul României porneşte al treilea program important în această primă fază. După programul cu şomajul tehnic, amânarea ratelor clienţilor la bancă, începem IMM Invest. Acest program este important nu numai prin dimensiune şi caracteristici. Intrăm cu acest program în etapa a doua, etapa de repornire a economiei, a declarat ministul Finanțelor, prezent la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, IMM Invest, o schemă de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană cu un plafon de garantare de 15 miliarde de lei, se adresează tuturor IMM-urilor din România, care pot accesa credite garantate de stat cu până la 90% pe tot parcursul acestui an.
Calculele noastre arată că avem un grad de multiplicare de minim 75 miliarde lei în economie şi în prima fază, direct, vor fi susţinute aproximativ 600.000 de locuri de muncă, a subliniat Florin Cîțu.
Dacă va fi nevoie, plafonul va fi suplimentat, a adăugat ministrul de Finanțe, care a menționat că suma maximă pe care o poate primi o companie este de 800.000 euro, fără comisioane.
Comisioanele şi dobânzile sunt suportate de Guvernul României. O altă diferenţă faţă de ce s-a întâmplat până acum şi de aceea spuneam că este cel mai important program din ultimii 30 de ani. Până acum suma pe care puteam să o acordăm pe companie prin astfel de programe aprobate de Comisia Europeană era de maximum 200.000 de euro. Prin acest program este pentru prima oară când Comisia Europeană ne-a acordat şi putem să dăm această facilitate pentru o sumă de 800.000 de euro pe companie. Ceea ce este o diferenţă enormă şi arată clar că este un program care doreşte să repornească încă de pe acum economia, a adăugat ministrul liberal.