Sari la conținut

Strategia de la Cotroceni, prin ochii USR-PLUS: „De a împinge USR-PLUS în afara guvernării, pentru că miniștrii partidului deranjau mafiile transpartinice”

Strategia președintelui Klaus Iohannis este de a scoate USR-PLUS de la guvernare, „pentru că miniștrii USR PLUS deranjau mafiile transpartinice”, a transmis astăzi fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, potrivit căruia PNL și Klaus Iohannis „vor să toace banii din buget și banii europeni în mod discreționar, fără niciun control, cu firmele prietene și clientela politică” cu susținerea din umbră a PSD.

Acum este clar: strategia de la Cotroceni este aceea de a împinge USR PLUS în afara guvernării, pentru că miniștrii USR PLUS deranjau mafiile transpartinice. (…) Peneliștii din echipa câștigătoare a lui Cîțu și Klaus Iohannis vor să toace banii din buget și banii europeni în mod discreționar, fără niciun control, cu firmele prietene și clientela politică. Iar aceasta se poate realiza doar cu susținerea din umbră a foștilor parteneri din USL. Cam asta este adevărata miză a acestei crize politice, a scris Stelian Ion pe Facebook.

*Sursă foto: Facebook.com/Stelian.Ion.USR.PLUS