Sari la conținut

Ludovic Orban: „Iohannis vrea să fie premier”

Președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, fost președinte al PNL, a declarat că actualul președinte al României, Klaus Iohannis, are intenția de a deveni viitorul prim-ministru. Acesta a explicat și motivul pentru care Iohannis l-ar fi înlăturat de la conducerea PNL.

În cadrul unei emisiuni de televiziune, Ludovic Orban a declarat că șeful statului ar fi știut că fostul lider liberal nu ar fi fost de acord nici cu numirea lui Nicolae Ciucă în funcția de prim-ministru, nici cu formarea unei alianțe cu PSD, susținând că acestea ar fi fost motivele pentru înlăturarea lui din PNL, în urma căreia a format un nou partid, Forța Dreptei (FD).

La 33 de ani de la Revoluţie să dai o asemenea lovitură alegătorilor de centru-dreapta şi să readuci PSD-ul la putere fără niciun motiv. La vremea respectivă exista o majoritate parlamentară de centru-dreapta care s-a materializat în Guvern, se putea face şi după criza guvernamentală ca urmare a demiterii ministrului Justiţiei, se putea reface coaliţia de centru dreapta şi se putea forma o majoritate de centru-dreapta cu care se putea guverna. Nu. Iohannis a planificat înlăturarea mea de la conducerea PNL deşi sunt preşedintele PNL din istorie, pe date, pe cifre, care a avut cele mai bune rezultate pentru partid. A planificat înlăturarea pentru că ştia sigur că nu voi fi niciodată de acord nici să fie Ciucă premier, nici să facă alianţă cu PSD. Şi de ce a făcut chestiunea asta? Pentru că nu vrea să se pensioneze. El speră să se menţină această alianţă şi după 2024 în care PSD să ia preşedinţia României, iar PNL să primească poziţia de premier în alianţă. Domnul Iohannis care doreşte să se întoarcă preşedintele la PNL şi vrea să fie premier, a declarat Ludovic Orban.

*Foto: http://www.facebook.com/ludovicorban.ro