Vizita președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, la Cotroceni

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat România pentru prima oară de când statul domniei sale a primit statut de candidat pentru aderarea la UE.
Șefa de stat l-a vizitat pe președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Discuțiile celor doi președinți au inclus, conform declarațiilor acestora din cadrul conferinței de presă, subiecte legate de politici comune, proiecte bilaterale, susținerea Republicii Moldova de către România și nu în ultimul rând ocrotirea pe care România este pregătită să o asigure la est de Prut.
Președintele Iohannis a subliniat „legăturile profunde și trainice” dintre cele două state, precum și obținerea Republicii Moldova a statutului de candidat pentru aderarea la UE ca având calitatea unui „obiectiv strategic de politică externă” pentru România.
Președinta Maia Sandu a menționat că unul dintre subiectele tratate de cei doi președinți a fost consolidarea relațiilor dintre instituțiile statelor vorbitoare de română. De asemenea, domnia sa a lăudat demersurile de integrare între România și Republica Moldova, făcând referire atât la ședința comună a celor două guverne din februarie, „care a pus bazele mai multor proiecte bilaterale”, cât și la ședința comună din iunie a celor două parlamente.
Printre temele de discuție s-a numărat și Platforma de sprijin pentru Republica Moldova, o inițiativă lansată de România, Germania și Franța.
La finalul conferinței de presă, președintele Iohannis a reiterat că „nu vom abandona Republica Moldova” și că „România va sprijini Republica Moldova indiferent de scenariu”, referindu-se la efectele invaziei ruse în Ucraina, precum și la orice alte posibile răsfrângeri ale operațiunilor ruse de agresiune asupra celor de pe malul estic al Prutului.