Sari la conținut

PNL, despre pensiile speciale: „Impactul nu este foarte mare”, consideră Raluca Turcan, în condițiile în care acestea costă statul român 1,3 miliarde pe an

Impactul pensiilor speciale „nu este foarte mare”, susține fostul ministru PNL al Muncii, Raluca Turcan, deși statul român plătește pentru ele circa 1,3 miliarde de lei pe an. Comparativ, pentru pensiile pe bază de contributivitate se plătesc lunar 8 miliarde de lei, potrivit acesteia.

În momentul de față, din bugetul de asigurări și de stat sunt plătite „două tipuri mari de pensii, cele din sistemul public, care înseamnă 8 miliarde de lei pe lună şi pensiile speciale, care includ 6 categorii mari şi late (…) Impactul nu este foarte mare al pensiilor speciale. (…) Aceste pensii speciale presupun o cheltuială de 109 milioane de lei pe lună, per ansamblu cred că undeva la 1,3 miliarde de lei pe an, acesta este impactul. Nu înseamnă că nu trebuie umblat şi acolo”, a arătat Turcan pentru Profit News TV.

Fostul ministru al Muncii din guvernul Cîțu a vorbit, totodată, despre bugetul de pensii, care anul acesta a început cu un deficit de 13 miliarde de lei, dar care ar fi în creștere „pentru că între timp s-au mai făcut majorări de pensii, susţinute din bugetul asigurărilor sociale”. Cel mai probabil, susține Turcan, deficitul bugetului de pensii va ajunge la 17 miliarde de lei pe anul 2022.

Singura modalitate de reducere a deficitului (de pensii, n.r.) este creşterea ocupării, pentru că doar în felul acesta creşte contributivitatea la bugetul asigurărilor sociale, a adăugat aceasta.

Vestea bună pentru pensionari este că o primă variantă a noii legi a pensiilor urmează să fie prezentată la începutul lunii septembrie, conform angajamentelor asumate de țara noastră prin PNRR, iar până la finalul anului, aceasta să fie finalizată astfel încât să răspundă la două criterii de bază: contributivitate și echitate.

Nu se știe însă cu cât vor crește efectiv pensiile, dat fiind că hotărârea nu va fi luată de ministerul Muncii, ci de premier, fiind vorba despre o decizie eminamente politică, potrivit Ralucăi Turcan.

Categorii

POLITICE