Sari la conținut

Băsescu intră în cursa pentru Primăria Capitalei

Deși nu a fost încă anunțată oficial, candidatura lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei este sigură: liderul PMP, Eugen Tomac, a invitat în această seară membrii și susținătorii PMP să se implice în campania de strângere de semnături pentru „viitorul Primar General al Municipiului București”.

Reamintim că Traian Băsescu a anunțat încă dinainte de formarea Alianței partidelor de Dreapta în vederea alegerilor pentru Primăria Capitalei că, dacă va fi exclus din negocieri, va candida pentru fotoliul de primar al Bucureștiului.

PNL, USR și PLUS au decis să-l susțină pe Nicușor Dan candidat al Alianței dintre cele trei partide, fără să accepte participarea PMP-ului. Ca atare, Traian Băsescu se vede acum nevoit să-și treacă partidul pe cont propriu în viitoarele alegeri.

Potrivit declarațiilor recente ale lui Traian Băsescu, acesta va lua 10% din voturile lui Nicușor Dan la înfruntarea pentru Primăria Capitalei.