Sari la conținut

ALDE luptă cu proprii candidați în toate sectoarele din București: Cine sunt cei 6?

Amalia Nenovici, Ramona Ioana Mezei, Bogdan Valentin Brătianu, Adrian-Vlad Chiotan, Ion Valentin Voicu și Tudor Tim Ionescu sunt cei 6 candidați pe care ALDE îi trimite în bătălia pentru sectoarele din București la alegerile locale din 27 septembrie, au anunțat astăzi reprezentanții formațiunii politice conduse de Călin Popescu Tăriceanu, la rândul său candidat la Primăria Capitalei.

Sectorul 1 – Amalia Nenovici, o tânără de 31 de ani, licențiată în drept. Pe lângă experiența din domeniul juridic, de 3 ani Amalia este și unul dintre tinerii antreprenori ai României.

Sectorul 2 – Ramona Ioana Mezei, manager al Bibliotecii Metropolitane București. Jurnalist, profesor asociat al Colegiului Universitar „Spiru Haret” București și fondator al Școlii de Vorbit, Ramona Ioana Mezei a sprijinit activ timp de 10 ani întărirea democrației în România prin stimularea participării civice în cadrul Asociației Pro Democrația. Activează de 15 ani și în domeniul educației non-formale, fiind lider scout în cadrul Organizației Naționale Cercetașii României.

Sectorul 3 – Bogdan Valentin Bratianu, fost consilier local la acest sector. În vârstă de 43 de ani, Bogdan este mândru de descendența sa din familia Brătienilor, principiile liberale fiind cele care i-au conturat cariera politică. Este specializat în grafică publicitară și are o experiență de peste 20 de ani în mediul privat.

Sectorul 4 – Adrian-Vlad Chiotan. În vârstă de 51 de ani, Adrian este licențiat în drept și a fost președinte – secretar de stat la Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități.

Sectorul 5 – Ion Valentin Voicu. În vârstă de 31 de ani, Valentin Voicu este acum consilier general al Municipiului București, iar anterior a fost consilier local la sectorul 3.

Sectorul 6 – Tudor Tim Ionescu. Licențiat în comerț internațional, științe politice și drept, Tudor și-a facut mare parte din studii în Belgia. Din 2016 este consilier general al Municipiului București, cu o prezență de 100% la cele peste 70 de ședințe ale Consiliului General, dar, și mai important, cu 45 de proiecte de hotărâri de consiliu inițiate, cel mai mare număr de proiecte proprii ale vreunui consilier municipal.