Sari la conținut

Guvernul are bani pentru mogulii de presă, dar nu are bani pentru educația copiilor

În plină pandemie de coronavirus, în pragul celei mai dure prăbușiri economice pe care a cunoscut-o România în ultimii zeci de ani și în dublu an electoral, Guvernul condus de Ludovic Orban vrea să dea 200 de milioane de lei pentru a „sprijini” presa să scrie despre epidemia COVID-19 – care este oricum, că vrem sau nu, pe toate ecranele, ziarele și site-urile media.

Asta în timp ce același Guvern impune tuturor copiilor din România, cu posibilități sau nu, cu sau fără calculatoare sau acces la internet, să urmeze cursurile online de care depind șansele pe care aceștia le vor avea în viață. Mulți dintre acești copii nu au lumină seara pentru a-și face temele; mulți dintre părinții lor nu pot fi alături de ei să-i ajute pentru că au fost nevoiți să plece în străinătate, asumându-și orice risc, chiar și pe timp de pandemie, ca să aibă ce să le pună acestor copii pe masă.

În joc acum este viitorul lor și, prin ei, al nostru, al tuturor. Dar pentru Guvernul Orban, mai important decât România de astăzi și cea pe care o lăsăm următoarelor generații sunt următoarele alegeri, pe care premierul deja le-a anunțat pentru finalul acestui an.

Fiindcă e mai simplu să-ți asiguri favorurile presei „prietene” cumpărate pe bani grei decât să cumperi, de exemplu, calculatoare sau tablete pentru ca măcar o parte dintre acești copii să aibă posibilitatea să învețe, să-și dea examenele și să se ridice din sărăcie. E mai ușor să câștigi alegerile cu o mită pe față dată mogulilor de presă, decât cu efort și cu implicare. Nu-i nimic! Devine din ce în ce mai ușor să hotărâm cui (NU) vom acorda votul în alegerile care vin.

Categorii

ȘTIRI

Descoperă mai multe la Politice.net

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura