Președintele se adresează medicilor: „Noi ne uităm la voi cu speranță și încredere”

Klaus Iohannis a transmis astăzi un mesaj de încurajare către medicii din România, dându-le acestora asigurări că autoritățile își fac treaba pentru a veni în sprijinul lor, în lupta cu epidemia de coronavirus.
Știm că vă este greu, dar voi sunteți în prima linie. Noi, toți românii ne uităm la voi cu speranță și încredere. Sunteți linia de apărare a populației în fața acestui virus.
Știm că vor veni zile și mai grele, dar avem încredere în voi, iar noi vom face tot ce putem pentru a vă asigura materialele de care aveți neovie, a declarat astăzi președintele Klaus Iohannis.
Potrivit președintelui, materialele de protecție necesare medicilor vor ajunge în spitale „în cel mai scurt timp”, Klaus Iohannis solicitând, totodată, ca în spitale să se facă instructajul personalului medical.
Am solicitat celor responsabili să mărească alocările bugetare pentru spitale. Autoritățile își fac treaba și vă rog pe toți să ne facem treaba așa cum se cuvine, a adăugat președintele.