Sari la conținut

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, propune ca ratele la bănci să poată fi amânate timp de 9 luni

Ministrul Finanțelor, Florin Cîţu, a detaliat astăzi printr-un mesaj video pe pagina sa de Facebook soluţiile discutate cu Banca Naţională a României şi sistemul bancar în legătură cu amânarea ratelor la bancă.

Aseară am vorbit despre ratele românilor. Trebuie să știți că soluția pe care o propune Ministerul Finanțelor și pe care am propus-o Băncii Naționale și sistemului bancar este una care ia în calcul mai multe elemente. În primul rând m-am gândit la perioada de timp: nu știm exact cât o să dureze această perioadă și atunci cei care doresc să aibă ratele amânate la bancă pot să o facă până la nouă luni de zile. Este un termen pe care l-am discutat cu Banca Națională – pentru că era nevoie a înțelege cum se va finanța sistemul – și cu sistemul bancar. Până la 9 luni de zile este propunerea cu care am mers eu și a fost agreată de Banca Națională și de sistemul bancar. Vom vedea dacă așa va rămâne ordonanța.

Referitor la cine poate beneficia de ordonanță, Florin Cîțu a spus:

În același timp, am discutat cine să aibă acces la această amânare și propunerea mea a fost să nu discriminăm: exact ca la IMM-uri, să aibă acces toți românii care vor cere acest lucru. Am discutat și cu băncile cum se cere: în primul rând să se facă în scris, în online, eu mă gândesc la o variantă care să aibă două etape, una poate prin telefon să se facă prima și se identifică persoana și apoi să fie confirmată în scris printr-un email sau o altă modalitate pentru ca și băncile să aibă ceva în scris, pentru viitor. Vom vedea și aici care este varianta.
Dar ideea principală este că da, în România nu am uitat de persoanele cu credite la bănci, vor fi atât persoanele fizice, cât și cele juridice, care vor să aibă acces.

Ministrul Finanţelor a justificat întârzierea cu care s-a făcut propunerea prin faptul că se caută soluţii pe termen mai lung:

A durat puţin mai mult pentru că soluţia noastră nu se opreşte aici, nu va fi o soluţie doar pentru această perioadă şi ne gândim şi cum să susţinem şi după aceste nouă luni de zile sau trei luni sau cât o să fie, nu ştim exact. Şi aici iarăşi discuţia este cu băncile să nu existe cumva o povară imediat după această perioadă să li se ceară cetăţenilor, companiilor, să vină cu plata ratelor, să fie eşalonată pe o perioadă mai lungă ca această povară să fie împărţită pe termen lung. Mă tot gândesc și la alte soluții. Sper ca această ordonanţă să fie gata pentru şedinţa de mâine, sunt câteva detalii tehnice pe care trebuie să le punem la punct, de aceea am stat puţin mai mult. (…) În linii mari, cei care cer (indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice) vor avea acces la amânarea ratelor la bancă. Propunerea mea este perioada de nouă luni, vom vedea dacă aceasta este propunerea care rămâne, dar așa am discutat cu Banca Națională și ea are lichiditate pentru această perioadă, iar sistemul bancar a răspuns pozitiv aici și mergem mai departe după aceea, vedem cum putem să îmbunătățim. În fiecare zi ne gândim la soluții, cred că ordonanța de mâine va avea clarificări pentru măsurile pe care deja le-am luat și vă ținem la curent cu ce se întâmplă.”

Florin Cîțu a mai menționat că cel mai probabil săptămâna viitoare se va face o rectificare bugetară.

“Vom face o rectificare bugetară sper săpătămâna viitoare să fie gata. Avem nevoie de resurse pentru Ministerul Sănătăţii în special, resursele care sunt astăzi la alte ministere trebuie să meargă către Ministerul Sănătăţii.”

Descoperă mai multe la Politice.net

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura