Sari la conținut

Ministrul Sănătății a demisionat. Noul ministru, Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a demisionat în această dimineață, decizia sa fiind urmată la scurt timp de o declarație a premierului Ludovic Orban, care a anunțat că a luat act de această decizie și că îl va propune pe secretarul de stat Nelu Tătaru pentru postul de ministru interimar.

În cursul acestei dimineți domnul ministru Victor Costache și-a prezentat demisia din funcția de ministru al Sănătății, din motive personale și profesionale. Am luat act de această demisie, îi voi transmite președintelui României Klaus Iohannis această demisie pentru a putea să se emită decretul de revocare (…) În ce privește funcția de ministru al Sănătății, îi voi propune președintelui României Klaus Iohannis pentru funcția de ministru al Sănătății pe domnul secretar de stat Nelu Tătaru, , a declarat prim-ministrul.

Ludovic Orban a făcut o trecere în revistă a obiectivelor de sănătate ale Executivului în contextul epidemiei de coronavirus, fără să menționeze însă nimic cu privire la strategia de testare masivă a bucureștenilor, anunțată cu o zi în urmă de fostul ministru al Sănătății, Victor Costache.

Rămânem concentrați pe toate obiectivele stabilite: întărirea DSP-urilor pentru a face față nevoilor crescânde în activitate datorate epidemiei de coronavirus; creșterea vitezei de derulare a anchetelor epidemiologice; asigurarea condițiilor normale de viață, cu respectarea regulilor în carantină și în izolarea la domiciliu; efectuarea tuturor operațiunilor caracteristice pentru DSP-uri la timp, cu promptitudine și în condiții de eficiență maximă.
Urmărim în continuare obiectivul de creștere a capacității de diagnosticare (…) De asemena, urmărim în continuare apărarea spitalelor, procurarea de urgență a materialelor, echipamentelor necesare pentru a asigura protecția medicilor, asistenților, angajaților spitalelor (…) avem prioritate zero achiziția de materiale, echipamente, dispozitive absolut necesare pentru angajații spitalelor și pacienții spitalelor (…)

Punem în practică, în continuare, planul de pregătire a spitalelor pentru tratarea pacienților infectați. Păstrăm practic aceeași strategie care este stabilită și gradual pregătim toate spitalele care intră în dispozitivul strategic gândit pentru tratarea pacienților care sunt infectați cu coronavirus, a precizat premierul.