N-a vrut să plece din Guvern, ci din partid: Ministrul de Externe a demisionat din ALDE

Ministrul de Externe Ramona Mănescu, singurul din ALDE care nu a acceptat să-și dea demisia din guvern după decizia ALDE de a părăsi coaliția de guvernare, și-a înaintat astăzi demisia din partid. Surse politice declaraseră în prealabil pentru Mediafax că aceasta se va alătura în curând Partidului Social Democrat.
Reamintim că președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, declarase anterior că miniștrii ALDE care nu-și vor da demisia din guvern vor plăti această decizie cu funcția din partid.