Sari la conținut

Viorica Dăncilă și-a lansat candidatura la prezidențiale: „Sunt un om ca oricare altul, un om dintre oameni”

Viorica Dăncilă a devenit oficial candidatul PSD la prezidențiale. Astăzi, în cadrul Congresului social democraților, președintele formațiunii politice și-a lansat oficial candidatura printr-un discurs bazat pe o idee simplă: Viorica Dăncilă, un om dintre oameni, un om care se luptă pentru oameni. Ideea a fost punctată de mai multe ori pe parcursul speech-ului liderului social democrat, care a amintit de originile sale modeste, de cariera bazată pe muncă și de oamenii pe sprijinul cărora contează.

Sunt un om ca oricare altul, un om dintre oameni. M-am născut într-un oraș mic din România, într-o familie de oameni simpli care au muncit toată viața lor. Sunt inginer și în același timp am fost 8 ani profesor de liceu. Astăzi sunt soție, sunt mamă, am o familie frumoasă, pe care o iubesc enorm și care mi-a stat mereu alături. Cred în familie, cred în Dumnezeu, cred în muncă și cred în cinste. Cred enorm în oameni, în poporul român care știu că merită și poate întotdeauna mai bine. (…) Spre deosebire de alții, eu țin cu oamenii, cu cei din rândul cărora vin. Eu nu mă lupt împotriva nimănui, ci pentru români, pentru fiecare român, a declarat Viorica Dăncilă.

Modestia este, așadar, fundamentul pe care-și construiește liderul PSD discursul de prezidențiabil, acesta fiind, de altfel, și elementul care diferențiază platforma sa de campanie de cea a contracandidaților din Opoziție: Klaus Iohannis și Dan Barna – pe care Dăncilă nu a uitat să-i atace:

Să nu faci nimic pentru ai tăi este o dovadă de cruzime. Să îți amintești de poporul român după 5 ani de campanie este o dovadă de cinism. Este o dovadă de dispreț pentru cei care au avut încredere în tine să le fii alături, să-i aperi, să te implici în rezolvarea problemelor pe care le au și să îi asculți”, a spus premierul, făcând trimitere la președintele în funcție, Klaus Iohannis.

Nici pentru Dan Barna nu a avut cuvinte de laudă Viorica Dăncilă, aceasta speculând declarația nefericită a liderului USR, care a spus că tragedia de la Caracal nu s-ar fi întâmplat dacă el ar fi fost președinte: „Tocmai aceia care sunt măcinați de lupte interne și invalidați de toată lipsa de substanță și viziune politică strigă azi cel mai tare: „Dacă eram eu astăzi președinte” înseamnă zero înțelegere a ceea ce se întâmplă în societate, înseamnă aroganță și îndepărtare de oameni. De aceea nu vor fi niciodată acolo unde-și doresc: pentru că nu înțeleg românii și nu se simt de-ai lor.

„Vreau ca niciun român să nu mai fie lăsat în urmă” – iată esența discursului premierului Dăncilă, care, deși a declarat că nu se luptă ÎMPOTRIVA nimănui, ci PENTRU români, a lansat un război împotriva lui Barna și Iohannis. Prezidențiabilul PSD spune, cu alte cuvinte, că ea știe să lupte pentru români, în timp ce alții știu să lupte pentru propriile lor interese.