Sari la conținut

Finanțele vor să impoziteze bacșișul

Ministerul de Finanțe a anunțat astăzi că a publicat proiectul de ordonanță ce reglementează bacșișul în restaurante și baruri, o măsură solicitată de industria HoReCa și nu numai, potrivit ministrului Eugen Teodorovici.

Actul normativ prevede ca suma lăsată bacșiș, între 0% și 15%, să fie completată de clienți pe nota de plată, operatorii economici urmând să fie obligați să distribuie aceste sume salariaților și să le înregistreze în contabilitate.

Statul va primi cotă parte din sumele provenite din bacșiș, care vor fi calificate ca venituri din alte surse și impozitate prin reținere la sursă în momentul acordării veniturilor.

Obiectivul nu este de a suprataxa ceva, ci doar de a avea un cadru legal simplu şi clar, aşa cum există în numeroase alte ţări. Este, totodată, şi o promisiune îndeplinită, o promisiune pe care nu am facut-o de ieri, de azi, ci de mult timp”, a declarat Eugen Teodorovici.