Sari la conținut

Dacian Cioloș – „oportunist perfect” obsedat să scape de eticheta „omul lui Macron”, spune Băsescu

Traian Băsescu lansează noi săgeți înspre Dacian Cioloș, după ce acesta din urmă a reacționat vizibil deranjat la acuzațiile fostului președinte potrivit cărora Cioloș este omul lui Macron și reprezintă nu interesele României, ci pe ale Franței la Bruxelles.

Într-o intervenție spumoasă, Băsescu menționează o întâlnire în avion între cei doi pe ruta București-Bruxelles, în care au stat de vorbă „absolut privat”.

Dacă tot a deschis vorba mă văd nevoit să îi amintesc public că discuția s-a axat mare parte din timp pe o explicație pe care el mi-o dădea mie, că nu Macron l-a pus șeful grupului parlamentar, ci a fost el ales, a declarat președintele, menționând că Dacian Cioloș are obsesia de a se elibera de acuzația de a fi omul lui Macron.

Băsescu a mai adăugat că nu s-a lăsat convins de explicațiile domnului Cioloș, mai ales că acesta are și o serie de „slăbiciuni culturale față de Franța”, dat fiind că este căsătorit cu o franțuzoaică.

Un oportunist perfect, care întotdeauna încearcă să obțină maximum de profit pentru el indiferent cât ar trebui să își schimbe atitudinile – Așa îl descrie Băsescu pe liderul PLUS, făcând referire la compromisurile politice făcute de acesta pentru a rămâne comisar european.

captură video Ecole polytechnique