PNL: De astăzi, revizuirea Constituției intră în linie dreaptă

Opoziția a depus astăzi în Parlament proiectul de lege pentru modificarea Constituției, semnat de 115 senatori și deputați.
Propunerile de revizuire a Constituției transpun rezultatele referendumului din 26 mai și sunt în acord cu Pactul Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României, inițiat de Președintele Klaus Iohannis și semnat de partidele de opoziție, se arată într-o postare Facebook a liberalilor.
În linii mari, proiectul de lege include 4 măsuri care vor fi transpuse în legislația fundamentală:
- Interzicerea amnistiei și grațierii pentru persoanele condamnate pentru fapte de corupție, ca și a grațierii individuale de către Președinte.
- Integrarea criterului integrității pentru ocuparea unei funcții publice va fi prevăzut în Legea fundamentală.
- Interzicerea OUG-urilor pe Justiție.
- Includerea, alături de Avocatul Poporului, a Președintelui României, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a 50 de deputați sau 25 de senatori în rândul celor avizați să sesizeze Curtea Constituțională pe OUG-uri.
De astăzi, revizuirea Constituției intră în linie dreaptă, afirmă liberalii. Proiectul urmează să intre în dezbaterea Parlamentului după ce obține avizul CCR, iar după ce va fi votat în Legislativ, acesta poate fi validat prin Referendum.