Sari la conținut

Sute de troleibuze, autobuze hibride și electrice, dar și tramvaie, vor fi cumpărate de Primăria Capitalei cu fonduri nerambursabile

New energy electric bus arranged in the workshop

În luna februarie a fost demarată procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de furnizare a 100 de troleibuze noi, din gama de 12 metri, cu o valoare totală a achiziției de 214.448.800 lei fără TVA, pentru ca în data de 15 aprilie să se deschidă oferta de achiziție, urmând ca documentația depusă să intre în analiza comisiei de evaluare, anunță primăria Capitalei.

Finanțarea provine din fonduri nerambursabile, Municipiul București având încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu, în acest scop, un contract de finanțare care vizează achiziționarea a 100 de troleibuze și a 130 de autobuze hibride. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 488 milioane de ei, din care fondurile nerambursabile primite din partea Administrației Fondului de Mediu reprezintă 340 milioane de lei.

O altă procedură care vizează achiziția a 100 de tramvaie moderne, se află de asemenea în evaluare la nivelul Primăriei Capitalei. Ofertele au fost depuse luna trecută de două companii – Astra Vagoane Călători și Durmazlar Makine San Ve Tic A.S. Valoarea estimată a contractului este de 845,68 milioane lei (180 de milioane de euro). Este vorba despre achiziționarea a 100 de tramvaie și echipamente necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe traseele 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 si 55.

Achiziția face obiectul a opt proiecte pentru care s-a solicitat finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, dintre care două contracte de finanțare au fost deja semnate, iar în perioada imediat următoare vor fi semnate și celelalte șase.

Primăria Capitalei a mai lansat două proceduri de achiziţie pentru atribuirea contractelor de furnizare pentru cele 130 de autobuze hibride şi 100 de autobuze electrice, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 7 mai 2019, respectiv 27 mai 2019. Cele 100 de autobuze electrice fac obiectul a patru proiecte pentru care s-a solicitat finanţare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Primăria Capitalei anunţă achiziţionarea, în curând, a 100 de troleibuze şi 130 de autobuze hibride în valoare totală de 488 de milioane de lei, din care 340 de lei vor fi obţinute din fonduri nerambursabile, precum şi achiziţia a 100 de tramvaie, în valoare de peste 845 milioane lei.