Orban: PNL a depășit PSD și are în sondaje între 27 și 30%
În cadrul emisiunii #România 9 de la TVR, de luni seară, liderul PNL a discutat despre situația partidului în cursa alegerilor europene, inclusiv despre rolul lui Rareș Bogdan – primul din lista liberalilor la europarlamentare.
Cele mai importante 10 declarații făcute de Ludovic Orban au fost următoarele:
– Susținerea candidaturii doamnei Kovesi, oferind României ocazia de a ocupa o funcție importantă la nivel european;
– Relaționarea foarte bună cu Rareș Bogdan;
– PNL se află pe trend ascendent de la referendumul pentru familie;
– Este candidatul PNL pentru postul de premier, decizie a Consiliului Național;
– Decizia unanimă a PNL-ului de a susține candidatura lui Klaus Iohannis pentru al doilea mandat de președinte;
– Lupta pentru câștigarea alegerilor (europarlamentare – n.r.) împotriva PSD-ului;
– Principala preocupare a românilor este economia și bunul mers al acesteia;
– Inițierea unei moțiuni de cenzură;
– Trendul PNL este crescător, ajungând în prezent la un procentaj între 27% și 30%. PNL fiind peste PSD, dat fiind faptul că trendul PSD-ului este descrescător.
– Existența unui mesaj de susținere a referendumului și de implicare totală pentru reușita referendumului pentru justiție.