Sari la conținut

FMI: Urmează un an greu pentru economia globală

Majoritatea economiilor mari ale lumii vor fi afectate în 2023, potrivit directorului general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva. Aceasta a declarat că noul an va fi mai dificil decât 2022, deoarece activitatea în SUA, UE și China – cele trei mari puncte de creștere ale economiei globale – va încetini.

În timp ce economia Statelor Unite va fi mai puțin afectată de ceea ce experții descriau anul trecut drept o recesiune inevitabilă, o treime din economiile globului va fi în recesiune.

Mai mult, pentru prima oară în 40 de ani, creșterea economică a Chinei va fi la același nivel sau chiar sub nivelul creșterii globale medii, susține directorul general al FMI. Estimarea se potrivește cu estimările altor experți în economie, care au susținut posibilitatea ca economia chineză să-și fi atins, de curând, punctul cel mai înalt.