Sari la conținut

Rishi Sunak a fost numit noul prim-ministru al Regatului Unit | Care este prioritatea mandatului său

La scurtă vreme după ce Boris Johnson a anunțat că nu este momentul potrivit să se întoarcă în biroul prim-ministrului Marii Britanii, Rishi Sunak, fostul cancelar al Trezoreriei, a fost ales ca lider al conservatorilor și premier al Regatului Unit al Marii Britanii.

Acesta a fost și contracandidatul fostului prim-ministru, Liz Truss, apropiindu-se și în urmă cu două luni de biroul premierului, când Boris Johnson, predecesorul lui Liz Truss, ieșise din funcție.

Acum, după ce mandatul lui Liz Truss s-a încheiat nu după puține controverse, a venit rândul lui Rishi Sunak, economist și fost cancelar al Trezoreriei, să conducă Marea Britanie în plină criză energetică, în timp ce inflația continuă să crească în Regatul Unit, iar războiul din Ucraina, una dintre prioritățile guvernului britanic, nu pare să se apropie de final în viitorul apropiat.

În discursul său în fața 10 Downing Street – reședința și biroul prim-ministrului Marii Britanii – Sunak a trasat cele mai importante linii pe care mandatul său le va urma:

Stabilitatea economică va fi inima agendei de zi a acestui guvern (…) Guvernul nu va lăsa următoarei generații datorii de achitat (…) Acest guvern va da dovadă de integritate, profesionalism și răspundere la fiecare nivel (…) Un sistem medical puternic, școli mai bune, străzi mai sigure, control asupra granițelor noastre, protejarea mediului și susținerea forțelor noastre armate.

Astfel, noul prim-ministru a subliniat importanța politicilor economice în mandatul care i-a fost încredințat, țintind către stabilitate economică și către reducerea datoriei publice.

La scurt timp după discursul primului ministru Sunak, lira sterlină a înregistrat o ușoară creștere.