Sari la conținut

De ce alege China să își lege finanțele de state vulnerabile

Ca în orice criză economică majoră, sau, la momentul scrierii acestui articol, înaintea unei crize economice majore, profunde, puterile economice dominante își schimbă comportamentul, adoptând o atitudine conservatoare. În aceeași notă, marile companii încep să strângă rândurile, banii (investițiile străine) începând să părăsească, fie și parțial, piețele emergente. Cât despre piețele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, acestea sunt cele mai expuse. Este unul dintre cele mai crunte adevăruri ale economiei globale: cu cât o țară este mai săracă, cu atât este mai afectată de o criză economică majoră.
Ce înseamnă asta pentru cele mai expuse piețe, economii, state și, mai ales, ce înseamnă asta pentru China?
Pe scurt: statură. Strategia economică și politică a Chinei în ceea ce-i privește locul în arena internațională are principala miză de a-i conferi statura irecuzabilă a unei puteri dominante. Orice câștiguri, oricât de mici, de care China s-a bucurat în ultimele decenii, au fost obținute gradual și, pe cât posibil, discret.
China este, din acest punct de vedere, cea mai conservatoare dintre marile puteri: evită cu deosebită prudență să cauzeze oscilații ale nivelului său de putere pe plan extern.
Rusia, încă o putere importantă, își tasează în acest moment capacitățile economice, militare și diplomatice într-un conflict direct cu un stat expus, dar care beneficiază, încă, de favorul occidentului. După cum observăm, strategia Kremlinului pune în pericol poziția Rusiei pe termen lung în ordinea globală.
China, pe de altă parte, și-a diversificat opțiunile.
Nu există acțiune de către un stat în spațiul internațional care să nu vizeze măcar un alt stat. Beijingul a reușit să se plaseze în politica internațională în așa fel, încât răsfrângerea politicii sale externe asupra altor state să înceapă din dimensiunea economică a lucrurilor. În fond, ce este greșit în a cultiva relații economice cu alte state?
Întrebarea este, desigur, retorică, întrucât China nu caută să stabilească astfel de relații în mod dezinteresat.
Dobânzile pe care China le stabilește sunt mai mari decât cele stabilite de guvernele din Occident și considerabil mai mari decât cele stabilite de FMI, respectiv Banca Mondială. De asemenea, durata de rambursare a datoriilor este mult mai scurtă în cazul împrumuturilor din partea Chinei. Multe dintre statele cărora Beijingul le acordă împrumuturi suferă de diferite forme de instabilitate, fie ea monetară, politică etc.
Nu în ultimul rând, se pune problema transparenței; modul în care China împrumută bani este de foarte multe ori neclar. Împrumuturile sunt în mare parte acordate de agenții controlate de stat, obscurând informațiile și metodele din spatele proceselor de acordare a creditelor.
Un document al Biroului Național de Cercetare Economică (SUA) arată că jumătate din cele cinci mii de împrumuturi acordate de către China unui număr de 152 de state, din 1949 până în 2017, nu au fost declarate nici la FMI, nici la Banca Mondială, deși China este un membru al ambelor organizații.
Un studiu efectuat de Universitatea Georgetown a mai mult de o sută de împrumuturi chineze către 24 de țări cu venituri mici și medii au indicat cerințe neobișnuite în termeni de confidențialitate. În unele cazuri, acestea prevedeau însăși existența contractelor de împrumut, conform Annei Gelpern, care a coordonat studiul.
În cazurile în care China a acceptat să înlesnească plata creditelor, detaliile sunt, în mare parte, neclare. Mai mult decât atât, pare să existe o lipsă de sincronizare între autoritățile emitente, motiv pentru care „atunci când vine momentul să se renegocieze un credit, o băncă chineză nu știe neapărat ce face alta”, spune Matthew Mingey, analist al Rhodium Group celor de la Reuters.
Toate acestea conduc la condiții foarte grele de rambursare pentru statele care beneficiază de împrumuturi, ceea ce le situează într-o poziție de servitute față de Beijing.
Alte puteri încep să deschidă acest subiect incomod, cerând Chinei să corecteze efectele acestor tactici. Liderii G7 s-au referit în mod explicit la China, făcând apel la creditori să ajute statele vulnerabile prin restructurarea creditelor. Astfel de poziții riscă să pună state importante și organizații precum FMI și Banca Mondială în opoziție cu guvernul de la Beijing.
La finalul anului 2020, G20 a lansat un cadru comun pentru a aduce creditori precum China și India la masa negocierilor împreună cu FMI, Clubul de la Paris și creditori privați. Zambia, Ciad și Etiopia au aplicat pentru restructurări de credite în cadrul acestui mecanism financiar nou, încă netestat.
Întrebarea reală este ce anume poate motiva China să coopereze în acest sens cu restul puterilor și organizațiilor economice ale lumii. Rămâne de văzut dacă Beijingul va continua sau nu să-și lege finanțele de state vulnerabile în aceste moduri obscure. Momentan, guvernul chinez nu pare să creadă că datorează explicații.

Categorii

EXTERNE, ȘTIRI