Sari la conținut

Școlile se redeschid din 8 februarie după scenariul verde-galben-roșu, care ține mulți elevi acasă

Începutul celui de-al doilea semestru al anului școlar redeschide școlile din România, însă doar parțial, conform deja celebrului scenariu-„semafor”, care va ține acasă mulți elevi.

Astfel, decizia revenirii la clase este din nou descentralizată pentru învățământul pre-universitar, dar va fi supusă regulilor impuse pentru fiecare situație privind infectarea cu noul coronavirus:

În scenariul verde, toți elevii merg la școală. Însă acesta se aplică pentru numai 14 județe care au în prezent o rată de infectare de până la 1,5 la mia de locuitori.

În scenariul galben, în care se află 23 de județe din țară, vor merge la școală doar copiii de grădiniță și elevii din ciclul primar și din anii terminali (clasele VIII și XII).

În scenariul roșu, vor merge la școală, o perioadă (neprecizată), doar copiii de grădiniță și elevii din ciclul primar.

Universitățile vor avea dreptul de a dechide dacă-și redeschid sau nu porțile, independent de numărul cazurilor COVID-19, potrivit președintelui Klaus Iohannis.

Descoperă mai multe la Politice.net

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura