Sari la conținut

Guvernul îngheață salariile bugetarilor în 2021

Nu vor exista tăieri de salarii în perioada următoare, însă veniturile bugetarilor vor rămâne în 2021 la nivelul de la finalul acestui an, a anunțat astăzi premierul Florin Cîțu, prezentând măsurile de susținere a economiei pe care le are în vedere Executivul pe care-l conduce.

Am spus-o, o repet și o voi spune tot timpul: Nu sunt adeptul salariilor, nu vor fi tăiate salariile.

În acest moment analizăm însă dacă legea în vigoare este eficientă (…) vom veni cu rezultatele, iar până atunci, veniturile angajaților se mențin la nivelul anului 2020 – decembrie 2020, a declarat acesta, la finalul ședinței de guvern de astăzi.

Bugetul pentru anul viitor va fi construit pe un deficit bugetar în jur de 7% din PIB, politica fiscală urmând să rămână stimulativă în 2021 și să se mute către o politică fiscală neutră în cea de-a doua parte a anului, a adăugat prim-ministrul, anunțând o parte dintre măsurile de sprijin economic avute în vedere de Guvern:

Plata ratelor la bănci va fi prelungită pentru anumite categorii.
Se prelungesc măsurile active până la 30 iunie 2021: indemnizația acordată pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă; acordarea ajutorului pentru decontarea unei părți a salariului brut al angajaților menținuți în muncă; IMM Invest; AgroIMM Invest; sprijin de stat pentru HoReCa; vouchere de vacanță; scutire impozit specific HoReCa etc.

În urma discuțiilor cu mediul de afaceri și cu sindicatele, Guvernul a decis creșterea salariului minim în 2021 cu puțin peste rata inflației – anul acesta de sub 2%, în timp ce salariul minim va crește cu 3,1%.