De ce nu a mers PSD la consultările cu președintele Klaus Iohannis: E o „mascaradă jignitoare la adresa democrației”, acuză Marcel Ciolacu

Într-o a doua scrisoare trimisă astăzi președintelui Klaus Iohannis, care a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea următorului premier, liderul social-democrat Marcel Ciolacu îl acuză pe șeful statului de faptul că s-a antepronunțat „într-un mod lipsit de echivoc” în ce privește stabilirea prim-ministrului.
Ignorând voința cetățenilor, exprimată prin vot democratic, ați anunțat public atât înainte de alegeri, cât și după alegeri, că ați luat deja decizia de a desemna în această poziție un reprezentant al partidelor care au pierdut la scrutinul din 6 decembrie 2020. Prin urmare, discuțiile pe care urmează să le aveți astăzi cu partidele politice mimează doar principiul consultării constituționale la care ați făcut trimitere în invitația dumneavoastră, a transmis Marcel Ciolacu.
Liderul PSD acuză că discuțiile de astăzi de la Palatul Cotroceni sunt o „mascaradă jignitoare la adresa democrației, un act de sfidare a cetățenilor care au participat la alegerile parlamentare”, precizând că PSD refuză să valideze prin prezența social-democraților un „circ politic care începe să semene din ce în ce mai mult cu guvernarea CDR din perioada 1996 – 2000.”
Vom face în schimb o opoziție hotărâtă în Parlamentul României și vom folosi toate mijloacele politice, legale și constituționale pentru a apăra interesele cetățenilor care ne-au acordat încrederea lor la ultimele alegeri, a adăugat Marcel Ciolacu.
Anterior, președintele PSD anunțase că partidul pe care-l conduce nu va participa la consultările de la Cotroceni, descriindu-le ca „circ ieftin” din partea președintelui.