Sari la conținut

Conflict între premieri: Cioloș cere demisia ministrului Anisie, Orban îi dă o replică pe măsură

Fostul premier Dacian Cioloș și actualul prim-ministru Ludovic Orban au intrat în acest sfârșit de săptămână într-un conflict deschis cu privire la performanțele ministrului Educației, Monica Anisie, în contextul în care Executivul condus de Ludovic Orban a fost puternic criticat pentru pregătirea slabă a sistemului de Învățământ în vederea deschiderii școlilor.

Astfel, Dacian Cioloș, co-președinte USR-PLUS, cere demisia de onoare a ministrului Monica Anisie, dat fiind că nici cu doar câteva ore înainte de momentul începerii noului an școlar „nu avem nicio certitudine că școlile se pot deschide în siguranță”.

Guvernul este incompetent în chestiunea deschiderii școlilor. Până ieri, cerea adeverințe de la toți elevii, astăzi doamna Anisie zice că nu mai e nevoie. Până ieri, era nevoie de „pepsiglas”, azi nu mai trebuie. Până ieri, Guvernul anunța tablete și internet pentru toate școlile, azi are doar pentru câteva. Doamna ministru al Educației, Monica Anisie, ar trebui să plece de la minister de urgență, dar nu am nicio speranță că se va întâmpla așa ceva, a scris Cioloș pe Facebook.

Replica actualului șef de la Palatul Victoria a venit rapid, Ludovic Orban amintind că Monica Anisie a fost secretar de stat în Guvernul lui Cioloș.

Actualii (directori de școli – n.r.) au dat concursuri în timpul guvernării Cioloș. Ni se cerea să nu politizăm deschiderea școlii, dar să ceri acum demisia ministrului Educației ar însemna politizare. Doamna Anisie a fost secretar de stat pe timpul guvernării Cioloș. Atunci era bună, acum nu mai e?, a afirmat Orban.

Situația pare tranșată însă, nici actualul premier nedând vreun semn că o demisie a ministrului Educației ar putea avea loc, nici fostul premier neavând „nicio speranță că se va întâmpla așa ceva”.