Sari la conținut

Nicușor Dan semnează un angajament pentru București cu liderii PNL și USR-PLUS

Nicușor Dan semnează, alături de liderii naționali și municipali ai PNL și USR-PLUS, un angajament pentru București în semn de unitate a Dreptei împotriva PSD și de colaborare a viitoarelor sectoare din administrația publică ce vor fi câștigate, în opinia sa, de către cele două formațiuni politice.

Lansăm azi și semnăm azi angajamentul pentru București împreună cu liderii naționali ai PNL și USR-PLUS și împreună cu liderii municipali ai PNL și USR-PLUS. Semnarea acestui angajament este un semnal de unitate a Dreptei, este un semnal de respect pentru bucureștenii care ne-au cerut asta pentru a scăpa de administrația PSD și este, mai ales, un semnal de responsabilitate pentru ceea ce trebuie să devină Bucureștiul. (…) Bucureștiul are nevoie de această unitate, pentru că problemele Bucureștiului sunt complexe și nu pot să fie rezolvate decât prin colaborarea Primarului General, a primarilor de sector, a Consiliilor General și Locale împreună cu Guvernul României, a declarat Nicușor Dan, candidatul PNL și USR-PLUS la Primăria Capitalei, în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta invocă incapacitatea actualului primar al Capitalei, Gabriela Firea, de a colabora cu guvernele din ultimii ani, fie PSD sau PNL, cu Parlamentul sau cu primarii de sector, aducând astfel Capitala în faliment financiar. PNL și USR-PLUS, susține Nicușor Dan, care vor avea și guvernarea și majoritatea în Consiliul General și în Consiliile Locale ale Bucureștiului, vor colabora după alegeri pentru rezolvarea problemelor Capitalei:

O să avem foarte probabil o majoritate în Consiliul General și în Consiliile Locale ale sectoarelor, o să avem foarte probabil o guvernare de dreapta începând cu luna decembrie și este nevoie de această unitate pentru a rezolva problemele structurale ale Bucureștiului. (…)

Bucureștiul este într-o situație grea, este în faliment financiar, are un trafic mult mai rău decât acum 4 ani, are o poluare mult mai rea decât acum 4 ani, rețeaua de termoficare e într-o situație mult mai rea decât acum 4 ani, pe infrastructura de școli nu s-a făcut nimic, pe consolidarea clădirilor cu risc seismic nu s-a făcut aproape nimic și, peste toate, acest faliment financiar, nu mai spun că nu s-au luat deloc sau aproape deloc bani europeni, a subliniat Nicușor Dan.