Sari la conținut

Alexandru Gâdiuță, candidatul USR-PLUS la Primăria S6 din Capitală: „Uniți vom face Sectorul 6 bine”

Alianța USR-PLUS și-a prezentat ieri candidații la primăriile celor 6 sectoare ale Bucureștiului, într-un eveniment-fulger în care toți cei care vor intra în cursa electorală pentru Capitală în această toamnă din partea Alianței au vorbit pe scurt despre programul lor.

„Nicușoristul” Alexandru Gâdiuță a făcut un apel la cetățeni, de a „face sectorul 6 bine”, pentru ca acesta „să fie locul în care să trăim cu toții de drag și nu de nevoie, nu pentru că suntem constrânși de ceva”. Candidatul USR-PLUS promite o schimbare reală a modului în care se face administrația, prin legalitate, transparență și eficiență.

Redăm mai jos declarația lui Alexandru Gâdiuță de la evenimentul de lansare a candidaturii sale la Primăria Sectorului 6 din Capitală:

Sunt Alexandru Gâdiuță, viitorul primar al Sectorului 6. Iubesc Sectorul 6, m-am născut și am crescut aici, aici este casa mea. Sunt geograf, specializat în geografia mediului și absolvent ASE. Acum mai bine de 10 ani, am început să simt pe propria piele problemele Bucureștiului. Stăteam blocat ore în șir în trafic. Erau probleme pe care le vedeam în jurul meu, respiram un aer poluat, mult mai prăfuit; vedeam clădiri de patrimoniu și zone verzi cum erau distruse de grupurile de interese. A fost momentul în care m-am alăturat Asociației Salvați Bucureștiul și luptei duse de Nicușor Dan. Au urmat ani de acțiuni, proteste și activism civic până în 2015, când, fondator al Uniunii Salvați Bucureștiul, am început o luptă cu gândul la o schimbare din interior a sistemului. După alegerile locale din 2016, am devenit consilier municipal; făcând parte din echipa de administrație a USR București, am lucrat practic încontinuu în acest domeniu. Eram în dialog permanent cu cetățenii și grupurile civice. Am inițiat proiecte și hotărâri. Am preluat problemele lor, le-am dus în administrație, prin sesizări, adrese și interpelări și am făcut parte din echipa care a învins-o în instanță pe Gabriela Firea, demonstrând ilegalitățile sale. Am acumulat o experiență intensă intensă, ce mă va ajuta în viitorul mandat.

De ce candidez: am o fetiță de aproape 1 an; îmi doresc ca fata mea să trăiască în Româna într-un București mai bun. Îmi doresc ca Sectorul 6 să fie locul în care să trăim cu toții de drag și nu de nevoie, nu pentru că suntem constrânși de ceva. Îmi doresc să transformăm Sectorul 6. Împreună cu colegii mei, am făcut un program care vine cu măsuri și proiecte concrete, un program care va îmbunătăți în mod real condițiile de viață din Sectorul 6.

Dacă ar fi să vă vorbesc pe scurt despre el, aș menționa doar câteva elemente: O schimbare reală a modului în care se face administrația: legalitate, transparență, eficiență. Cetățeanul să fie în mijlocul și în atenția adm publice – toate acestea ca punct de pornire pentru toate proiectele. Ne dorim investiții reale în proiecte de infrastructură din domenii-cheie, precum educație sau sănătate. Ne dorim școli, grădinițe, creșe la standarde europene. Propunem un astfel de tip de școală, un prototip pentru România. Ne dorim ca Sectorul 6 să fie conectat și accesibil, ne dorim ca Sectorul 6 să fie accesibilizat pt toți pietonii, ne dorim benzi unice pentru transportul public, propunem măsuri concrete de infrastructură: străpungeri către Centura Capitalei. Apoi propunem în Vestul Capitalei, în Depoul Militari, un nod intermodal; parcări la marginea orașului. Ne propunem să readucem la Viață Strada Liniei, s-o transformăm într-o stradă verde. De asemenea, vreau să tranformăm Sectorul 6 într-un sector verde, în care să simți că există și natură. Vom crea un pol verde ce va fi reprezentativ la nivelul întregului București – mă refer aici la zona Crângași – Lacul Morii – zona adiacentă dinspre Chiajna și pădurea Roșu – va fi practic un plămân verde pentru toate cartierele din jur.

Propunem zone verzi în zonele rezidențiale noi, un parc în Prelungirea Ghencea, un parc promis de atâția ani, pe care noi îl vom aduce la viață. Toate acestea se pot face, pentru ele există resurse, dar pentru asta va trebui să oprim risipa banului public, va trebui să oprim corupția care există acum în administrația locală din Sectorul 6. Sectorul 6 a avut un primar hoț dovedit, Poteraș, a avut un primar care a fost mai degrabă absent, pe Mănescu și apoi un primar care a fost colaboratorul lor, traseistul Mutu. Un primar surd la nevoile cetățenilor, un primar care a uitat promisiunile pe care le-a făcut, un primar care a uitat investițiile și care a direcționat banii către grupurile de interese din Sectorul 6. Asta vom opri și asta vom schimba. Împreună cu colegii mei din Alianța USR-PLUS, împreună cu Nicușor Dan, primarul Capitalei, împreună cu toți oamenii de bună credință vom aduce o schimbare reală în Bucureșt. Vom reda administrația cetățenilor. Uniți vom face Sectorul 6 bine.