E oficial: Pensiile nu vor crește cu 40% în septembrie

Majorarea cu 40% a pensiilor nu poate fi susținută financiar, întrucât creează un pericol grav pentru echilibrul bugetar al României, a declarat premierul Ludovic Orban, care a făcut practic oficială decizia de a nu crește veniturile pensionarilor conform Legii Pensiilor, începând cu data de 1 septembrie.
Suntem într-o criză economică ce a afectat atât veniturile la bugetul de pensii, cât şi veniturile bugetului de stat. Se vede limpede că majorarea cu 40% este o majorare care nu poate fi susţinută financiar, pentru că ea generează un pericol grav pentru echilibrul bugetar al României, riscând să afecteze capacitatea României de a putea face faţă tuturor plăţilor, a declarat premierul, prezent într-o emisiune România TV.
Potrivit prim-ministrului, pensiile vor crește, „în baza unei analize foarte serioase”, dar trebuie luat în calcul faptul că starea din prezent a economiei românești nu permite creșteri spectaculoase, ci eforturi bugetare pe care statul să le poată plăti în condițiile unei stagnări sau chiar descreșteri economice.
Procentul cu care vor creşte pensiile nu poate fi deocamdată anunţat public. Ministrul Finanţelor a avansat un procent de 10%. El deţine cele mai bune date în momentul de faţă. E ca într-o companie, dar dacă scad veniturile nu poţi să măreşti salariile. În acest moment, încasările la bugetul de stat, la bugetul de pensii au scăzut semnificativ, în ciuda eforturilor şi a strădaniei pe care le-am făcut. Nu mai sunt aceleaşi condiţii care erau în condiţiile în care am fi avut o creştere economică de 4,5 – 5%. Este posibil ca anul acesta să nu avem creştere economică, dimpotrivă să avem o scădere economică. O creştere economică negativă, cum zic economiştii. În condiţiile astea, nu poţi să îţi baţi joc de oameni şi să le promiţi lucruri pe care nu le poţi realiza. Noi vom creşte pensiile. Le vom creşte pe baza unei analize foarte serioase. Conform legii responsabilităţii fiscal-bugetare, Ministerul Finanţelor pregăteşte raportul privind starea bugetară şi economică. De asemenea, vom realiza propriile prognoze economice pe următorii ani şi vom consulta toate prognozele economice făcute la nivel european, de Banca Mondială, de toate entităţile care au capacitatea şi vom lua decizia de a creşte pensiile. Le vom creşte astfel încât să putem să le plătim, fără să tipărim bani, a subliniat Ludovic Orban.