Sari la conținut

Klaus Iohannis, apel la unitate: „Nu este momentul răfuielilor politice”

Nu e momentul răfuielilor politice, iar încercarea de a câștiga capital politic pe fondul epidemiei de coronavirus „denotă un cinism înfiorător și o lipsă de responsabilitate de neimaginat”, susține președintele Klaus Iohannis, care îndeamnă România la responsabilitate.

Să fim responsabili și să nu contribuim la prelungirea unei perioade grele pentru toată lumea. În aceste momente dramatice, cu atât mai reprobabile sunt încercările unor politicieni, inclusiv aleși locali, de a folosi criza generată de noul coronavirus în bătălia electorală. Nu este momentul răfuielilor politice. A încerca să câștigi capital politic în aceste clipe denotă un cinism înfiorător și o lipsă de responsabilitate de neimaginat.

Președintele lansează un apel la unitate, politică și socială, și avertizează că măsurile care vor fi luate împotriva răspândirii coronavirusului vor deveni și mai restrictive pe viitor, atunci când acestea vor deveni necesare:

Împreună cu premierul Ludovic Orban și cu miniștrii evaluăm permanent evoluția răspândirii infecției. Măsurile restrictive de până acum au fost luate gradual, în funcție de etapa în care ne-am aflat din punctul de vedere al transmiterii virusului în comunitate. Ca om care iubește democrația, orice restrângere în exercitarea drepturilor fundamentale mă mâhnește profund. Generațiile care au avut cel mai mult de suferit de pe urma privațiunilor unui regim care ne-a suprimat drepturile și libertățile decenii la rând înțeleg probabil cel mai bine cât de greu este să iei astăzi asemenea măsuri. Nu este o decizie ușoară, dare este necesară pentru a proteja sănătatea românilor și a familiilor acestora. Ne confruntăm cu o situație fără precedent, în care viața fiecărui cetățean depinde de decizii ferme. Vreau ca fiecare român să înțeleagă că nu ne vom opri și vom lua măsuri chiar mai dure în momentul în care vor deveni absolut obligatorii pentru limitarea răspândirii virusului.