PMP vrea să impună liberalilor alegerea preșdinților CJ în două tururi

Dacă actualul Executiv își va asuma răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi, PMP va depune un amendament care să impună și alegerea președinților de Consilii Județene tot în două tururi, a afirmat liderul PMP, Eugen Tomac.
În mod clar, amendamentul PMP pentru această inițiativă vizează ca președintele Consiliului Județean să fie ales exact așa cum propunem să fie aleși și primarii, în două tururi, așa cum este ales președintele României.
Credem că și președintele județului, președintele CJ trebuie să fie ales tot prin vot direct de către cetățeni și tot în două tururi, pentru a avea legitimitate și susținere totală din partea comunității. Deci mi se pare absolut firesc ca, așa cum cerem ca primarii să fie aleși în două tururi, și președintele CJ să fie votat de toți cetățenii, tot în două tururi, a declarat acesta pentru RFI.
Trebuie menționat că, deși PNL afirmă că susține măsura alegerii președinților CJ în două tururi, Ludovic Orban nu a inclus-o în proiectul de asumare a răspunderii pentru care-și pune mandatul pe masă, preferând să lase proiectul să treacă prin Parlament.