Sari la conținut

ANAF: Încasările la buget, mai mari cu 20 de miliarde la 8 luni

Încasările la bugetul de stat au fost mai mari cu 20 de miliarde în primele 8 luni ale anului comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat Mirela Călugăreanu, președintele ANAF, precizând că motivele sunt conformarea fiscală mai mare a contribuabililor, rambursările de TVA crescute, declararea a 20 de miliarde în plus față de anul trecut și creșterea sancțiunilor aplicate de ANAF.

Încasările din primele opt luni ale acestui an sunt cu peste 20 de miliarde mai mari decât cele realizate în perioada similară a anului precedent. Un lucru important este că și conformarea contribuabililor cu privire la obligațiile fiscale a crescut. De asemenea, 20 de miliarde în plus au fost declarate față de anul precedent. Rambursările de TVA au crescut cu peste un miliard. Deci trendul este pozitiv. (…) Sancțiunile aplicate, confiscări, amenzi și alte asemenea (în cadrul programelor antifraudă, n.r.), s-au ridicat la încasarea a 75.000.000 de lei, a declarat Mirela Călugăreanu într-o emisiune TV.