Sari la conținut

Ludovic Orban: Iohannis câștigă turul II la prezidențiale cu cel puțin 63%

Șeful de campanie al liberalilor pentru prezidențialele din această toamnă, Ludovic Orban a afirmat că, indiferent cu ce candidat intră actualul președinte în turul II, acesta va câștiga alegerile cu un scor de cel puțin 63%, la o diferență de aproape 20 de procente de următorul clasat. Cel puțin asta arată analizele interne ale PNL. Liderul liberal spune că este și normal să se întâmple așa, pentru că președintele actual este singurul candidat dintre cei anunțați care este potrivit pentru cea mai înaltă funcție din stat.

Este firesc, hai să fim cinstiți, dintre cei care s-au înscris în cursă, de departe președintele Iohannis corespunde cel mai bine exigențelor exercitării celei mai înalte funcții în statul român.

Liberalii mizează pe o prezență la vot uriașă în această toamnă: tot din cercetările interne ale partidului, prezența la vot estimată pentru prezidențiale în raport cu sondările care fuseseră făcute înainte de europarlamentare a crescut cu 11% – 12% în primul tur. Nu mai puțin important, PNL se bazează pe succes la prezidențialele din acest an și pentru că PSD este la guvernare:

Cu cât va rămâne o guvernare care îi dezamăgește pe români, cu atât va crește prezența la vot, a mărturisit acesta în cadrul aceluiași interviu, menționând că, prin câștigarea alegerilor prezidențiale de către președintele României, se va genera un context politic „pe care vom încerca să-l fructificăm la maxim” în perspectiva următoarelor două scrutine, locale și parlamentare.

În ce privește existența unui blat între PSD și PNL pentru prezidențiale, Orban a spus că „e cea mai mare inepție”, dat fiind că PNL este într-un război total cu PSD.