Sari la conținut

CCR o refuză pe Cristina Tarcea, președinte ÎCCJ, pe sesizarea privind completurile x3 specializate

Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți, a cerut azi Curții Constituționale suspendarea cauzei privind conflictul juridic dintre Parlament și Instanța Supremă cu privire la completurile de 3 judecători responsabili de judecarea în primă instanță a infracțiunilor de corupție.

Aceasta a invocat în solicitarea sa mai multe motive pentru care pronunțarea pe sesizarea depusă de Florin Iordache trebuie suspendată:

Schimbarea componenței CCR. Anul acesta, 3 dintre judecătorii Curții Constituționale au fost schimbați, la propunerea celor 3 instituții-cheie din conducerea țării (Senat, Camera Deputaților, Președinție). Astfel, au fost numiți Gheoghe Stan (PSD-ALDE), Cristian Deliorga (PSD-ALDE) și Simina Tănăsescu (Klaus Iohannis).

Ilegalitatea numirii unui nou judecător raportor. Potrivit Cristinei Tarcea, nu există un nou judecător raportor la Curtea Constituțională, în ciuda faptului că fusese în prealabil dispus prin rezoluție a președintelui CCR. Judecătorii raportori sunt cel care votează primii.

Dezbaterea are loc pe raportul depus de judecătorul raportor, a probelor din dosar. Eu nu am văzut decât un raport întocmit de un judecător raportor care la ora actuală nu mai este membru al CCR. Nu am văzut nicio rezoluție, de altfel, ca actualul judecător să își însușească raportului fostului judecător”, a transmis Cristina Tarcea membrilor CCR, notează Mediafax.

Schimbarea președintelui Camerei Deputaților. Remintim că Florin Iordache a depus sesizarea conflictului juridic de natură constituțională în calitate de delegat al președintelui Camerei Deputaților la acea vreme, Liviu Dragnea.

Sesizarea făcută de Înalta Curte și de instanțele din țară către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Tarcea a cerut judecătorilor CCR să aștepte răspunsul CJUE pentru soluționarea cauzei.

Solicitarea Cristinei Tarcea de suspendare a fost respinsă, a anunțat astăzi Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale.