Sari la conținut

Codrin Ștefănescu: Încep să cadă măști

Fost secretar general al Partidului Social Democrat sub conducerea lui Liviu Dragnea și actual candidat PSD pentru aceeași poziție în mandatul premierului Viorica Dăncilă, Codrin Ștefănescu a publicat astăzi un mesaj cu tâlc pe Facebook.

Acesta spune că „încep să cadă măști” în Partidul Social Democrat, făcând referire la membrii de partid care se dezic de vechile relații pentru a-și construi unele noi.

Încep să cadă măști ! Multe măști. Oameni care ieri spuneau una, astăzi alta. “Colegi” care se dezic de alți colegi. De parcă nu au existat niciodată în viața lor. Se schimbă alte reguli în timpul jocului. Și unii aplaudă zgomotos în ideea că nu se va ajunge la ei. Sau din interese meschine. Sau pur și simplu ptr că așa sunt ei de fapt. Așa au fost dintotdeauna dar nu ne-am prins noi. Și încă nu a început Congresul ! Eu voi continua alături de mulți alți curajoși să nu abandonăm lupta ptr ideile care ne-au consacrat. Și în care mulți alții cred!

Declarațiile lui Codrin Ștefănescu au fost publicate în ziua CEx-ului organizat pentru validarea candidaturilor la Congresul de mâine al social democraților. În dinamica actuală a partidului, Ștefănescu, parte din tabăra anti-Dăncilă, nu are nicio șansă să primească mâine voturile necesare pentru a-și relua funcția de secretar general. Cu atât mai mult cu cât aceasta are practic în mână mandatul de președinte al partidului.