Sari la conținut

Tăriceanu acuză: Vașnicii reprezentanți PNL și USR, care au urlat că românii au fost umiliți la alegeri, au „strălucit” prin absență

Călin Popescu Tăriceanu a lansat azi un atac acid la adresa Opoziției, care a lipsit de la ședința Biroului Permanent al Senatului ce fusese convocată pentru a demara procedurile legale pentru legea privind votul în străinătate, la doar o zi după adoptarea, în Comisia comună a Senatului și Camerei Deputaților, a formei finale a votului în diaspora.

Președintele Senatului precizează că astăzi, în cadrul ședinței Biroului Permanent, urma să fie luată decizia transmiterii proiectului de lege instituțiilor abilitate, pentru ca luni, după primirea avizelor, acesta să fie în final adoptat în ședința de plen și trimis spre Camera Deputaților, for decizional.

Am fost la ședința Biroului, unde a fost prezentă și presa: au fost 4 membri ai Biroului Permanent. Vașnicii reprezentanți ai PNL și USR, care au urlat ca din gură de șarpe că românii au fost umiliți la alegerile din 26 mai, au „strălucit” prin absență. Dovedesc încă o dată că totul a fost numai o speculație politică și un joc penibil ca să plângă pe urma românilor din diaspora și nu îi preocupă cu adevărat care e soluția pentru a îndrepta lucrurile. Altfel, ar fi fost prezenți la ședința Biroului Permanent pentru a demara procedurile așa cum am prezentat.

Tăriceanu face un apel indirect la senatori astfel încât luni, ședința Biroului Permanent al Senatului să aibă cvorumul necesar pentru urgentarea procedurilor și adoptarea proiectului de lege.

Eu, cel puțin, vreau să arăt tuturor românilor din diaspora, pe care îi respect, că nu a existat niciun fel de intenție ascunsă din partea vreunei autorități a statului de a le împiedica dreptul la vot. Ceea ce face Parlamentul acum cred că e cea mai bună demonstrație pentru a demonta aceste aserțiuni.