Lia Savonea solicită SRI și Parchetului ÎCCJ declasificarea anexelor din raportul IJ care privește protocolul SRI-Parchet

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că președintele CSM, Lia Savonea, a solicitat astăzi Serviciului Român de Informații și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție declasificarea celor 19 anexe clasificate „strict secret” din raportul Inspecției Judiciare cu privire la protocolul dintre SRI și Parchetul General. Încheiat în 2009, documentul are semnăturile Gabrielei Scutea și a lui Florian Coldea, fiind aprobat de procurorul general al vremii, Laura Codruța Kovesi și de directorul SRI, George Maior.
Reprezentanții CSM amintesc că cereri similare au fost înaintate în trecut și de către unii membri ai Consiliului, de asociații profesionale de magistrați (Uniunea Națională a Judecătorilor din România şi Asociația Magistraților din România), ca și de către presă.
Analiza raportului menționat impune cu necesitate accesul tuturor membrilor Consiliului la anexele acestuia, aspect ce nu poate fi realizat în condiţiile în care acestea reprezintă documente clasificate, se arată în sesizările trimise SRI și PÎCCJ.
Dezbaterea pe raportul Inspecției Judiciare care a fost trimis Consiliului Superior al Magistraturii în luna mai va fi amânată până la declasificarea anexelor, au precizat surse judiciare pentru stiripesurse.ro.