ȘTIRI DE WEEKEND 22-23 iunie 2019

Prezidențiabil. Eugen Teodorovici a anunțat în cadrul întâlnirii informale a liderilor PSD de la Neptun că intră în cursa internă a partidului pentru desemnarea prezidențiabilului din partea social-democraților. O zi mai târziu, Mihai Fifor a scris într-un răspuns pe Facebook că se gândește serios la această posibilitate.
Buildup. Liderul USR, Dan Barna, a declarat că, după trei runde de negocieri USR-PLUS, Alianța se află în etapa de analiză a colaborării pentru următoarele alegeri. Acesta a precizat că în zilele următoare va fi stabilit tandemul candidat la prezidențiale + propunere de premier din partea Alianței 2020.
Interese. Surse din PNL declară că motivul real al marginalizării lui Rareș Bogdan în PNL este condiția pusă de acesta în contextul preluării conducerii PNL București, ca toți liberalii din consiliile de administrație să demisioneze și să înceapă o opoziție puternică față de PSD, urmând modelul celor de la USR.
Identitate europeană. Comitetul Politic USR a votat aderarea la partidul european ALDE, a confirmat liderul partidului, Dan Barna. La rândul său, ALDE european face parte din grupul Renew Europe, condus de Dacian Cioloș.
De fapt… Liderul partidului PLUS, Dacian Cioloș, a declarat că, dacă va fi nevoie de el în țară, este gata să-și pună la dispoziție cunoștințele și competențele pentru a moderniza România. Acesta a precizat, de asemenea, că USR-PLUS este gata să preia guvernarea dacă primește acest mandat în alegeri anticipate.
Așa nu! Într-o replică a Ministerului Afacerilor Externe la decizia Ungariei de a marca 100 de ani de la semnarea tratatului de la Trianon (considerat o tragedie generatoare a unor probleme nerezolvate), MAE „respinge ca nefondate justificările invocate pentru promovarea acestei declaraţii, din perspectiva României neexistând ”probleme politice, economice, juridice şi psihologice create de acest tratat de pace, nerezolvate până în prezent”. Tratatul de la Trianon, care a stabilit, între altele, frontiera dintre România şi Ungaria, nu reprezintă o problemă care să reclame rezolvare, astfel precum încearcă sistematic să acrediteze autorităţile de la Budapesta şi nici nu reprezintă o tragedie astfel precum se notează în textul actului adoptat de Parlamentul Ungariei”.
Lecție. Deputatul „Mitralieră” Cătălin Rădulescu a transmis liderilor PSD o scrisoare deschisă în care îi critică pe aceștia de faptul că se dezic de Liviu Dragnea, după ce au avut o mulțime de beneficii datorită acestuia. Acesta anunță că va susține echipa Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici, Codrin Ștefanescu, Șerban Nicolae, Olguța Vasilescu, Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Ionel Arsene, Dorel Caprar, Mihai Fifor, și toți cei care vor să pună umărul la câștigarea alegerilor prezidențiale la Congresul din 29 iunie.
Ponta nu se lasă. Liderul Pro România, Victor Ponta, a reluat ideea de a coaliza cu PSD și ALDE pentru sprijinirea unui candidat unic la prezidențialele din acest an. Acesta își motivează apelul prin faptul că este nevoie de echilibru în următorul scrutin, în care ar dori să vadă și un candidat de stânga participând la turul II.
Solicitare. Liderul USR, Dan Barna, face un nou apel la premierul Viorica Dăncilă, căreia îi solicită publicarea raportului GRECO, întrucât acesta nu este „pentru uz personal”. Anterior, Barna acuzase Guvernul că întârzie publicarea raportului nefavorabil la adresa României, după ce au „tăvălit efectiv justiția din România”.
Meeting. Mai mulți lideri PSD s-au întrunit în acest weekend la mare pentru a decide candidații la cele mai înalte funcții din PSD, care vor fi supuse votului la Congresul din 29 iunie. Pentru funcția de președinte executiv se vehiculează mai multe nume, ca: Daniel Suciu, Marian Oprișan, Ecaterina Andronescu, Mihai Fifor și Eugen Teodorovici. În schimb, la funcția de secretar general ar candida Marius Dunca, Felix Stroe, Codrin Ștefănescu, Rodica Nassar, Robert Cazanciuc și Niculae Bădălău.
Să vedem. Liderii Alianței USR-PLUS nu exclud o colaborare cu PNL nici pentru desemnarea unui nou Guvern, nici la alegerile locale și parlamentare de anul viitor, scrie Digi24. Dan Barna a declarat în repetate rânduri că obiectivul Alianței este să câștige toate cele 3 alegeri din 2019 și 2020.