Theresa May se opune în continuare organizării unui nou referendum

Ministrul din umbră al Brexitului Keir Starmer şi vicepreşedintele Partidului Laburist Tom Watson au declarat că este puţin probabil ca un acord al Brexitului să fie aprobat fără ca organizarea unui referendum să facă parte din pachet. Până la 150 de membri laburişti sunt pregătiţi să voteze împotriva unui acord care nu include și un nou vot.
Purtătorul de cuvânt al lui May a refuzat să precizeze un termen-limită pentru discuţiile între Partidul Conservator şi laburiştii care negociază pentru a ajunge la un acord al Brexitului care urmează să fie aprobat de Parlament.
Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe, a declarat că rămâne optimist în privinţa negocierilor, dar a menționat că un referendum ar fi „o trădare a ceea ce au votat oamenii” în 2016.
Guvernul britanic a informat că premierul Theresa May se opune în continuare organizării unui nou referendum ca parte a unui acord al Brexitului.