Sari la conținut

Premierul Ciolacu ar putea respinge numirea lui Mircea Abrudean (PNL) în funcția de secretar general al Guvernului | Ce a spus Rareș Bogdan

Premierul Ciolacu ar fi refuzat să-l confirme pe Mircea Abrudean în funcția de secretar general al Guvernului. Susținând că ar exista o incompatibilitate între el și Abrudean, Ciolacu i-ar fi cerut președintelui PNL, Nicolae Ciucă, să recomande pe altcineva, potrivit mai multor surse.

Mai mulți membri ai PNL, printre care și Rareș Bogdan, s-au plâns de refuzul de care s-ar fi lovit Abrudean din partea prim-ministrului.

PNL se comportă matur și consideră că și colegii noștri de coaliție se vor comporta ca atare. Noi am respectat întru totul promisiunile făcute. Mai mult, am cedat un minister important tocmai pentru a nu exista niciun fel de tensiune majoră. În momentul acesta, Mircea Abrudean este susținut de PNL ca secretar general al Guvernului (…) A fost validat, votat și considerăm că, atâta timp (cât – n.r.) a fost un excepțional cancelar al prim-ministrului Nicolae Ciucă, atâta vreme cât a fost un foarte bun prefect de Cluj în plină pandemie și secretar general adjunct al Guvernului în mandatele domnului Orban și Cîțu, nu există niciun motiv (…) Aș putea vorbi de compatibilități, dar atâta vreme cât prim-ministrul Nicolae Ciucă nu a refuzat numirea unui condamnat penal la acea oră, cu informări mult mai dure, nu cred că există o problemă, a declarat Rareș Bogdan (PNL).

*Foto: facebook.com/Rares.I.Bogdan

Descoperă mai multe la Politice.net

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura