Sari la conținut

Iohannis îi cere premierului o nouă nominalizare de comisar doar după acordul Președintelui și cu avizul Parlamentului

Respingerea Rovanei Plumb în Comisia Juridică a Parlamentului European este un nou eșec al guvernării PSD, a declarat astăzi președintele Klaus Iohannis, care precizează că „avem o nouă dovadă a incompetenţei premierului Viorica Dăncilă”. În opinia acestuia, premierul avea obligația să evite riscul „evident” ca propunerea PSD să fie respinsă în forurile UE.

I-am transmis explicit prim-ministrului încă de la începutul acestei proceduri de desemnare a comisarului european din partea României să nu o nominalizeze pe doamna Plumb, întrucât nu îndeplinește criteriile de integritate și profesionalism. Exista un risc evident ca o asemenea nominalizare să fie respinsă în Parlamentul European și premierul avea obligația să îl evite. Iată că această atenționare din partea mea a fost confirmată de votul negativ de astăzi din Comisia juridică, a afirmat astăzi președintele.

Acesta cere prim-ministrului retragerea de urgență a nominalizării Rovanei Plumb, ca și o nouă propunere pentru funcția de comisar european, cu acordul președintelui și cu un aviz din partea Parlamentului de la București.

Îi solicit premierului Viorica Dăncilă să retragă de urgență nominalizarea doamnei Plumb pentru funcția de comisar european. PSD exportă incompetența peste granițele țării prin acțiuni politice repetate care afectează profund imaginea României. Pentru a nu amplifica prejudiciile aduse deja țării noastre, îi cer imperativ premierului Viorica Dăncilă să facă de urgență o nouă nominalizare pentru portofoliul de comisar european doar după acordul Președintelui României și cu avizul Parlamentului, a adăugat Iohannis.