Sari la conținut

Iohannis impune modificări la legea electorală

Președintele Klaus Iohannis a trimis astăzi, într-o scrisoare adresată premierului, președintelui Senatului și președintele Camerei Deputaților, propuneri de modificare a legislației electorale, realizate de grupul de lucru al Administrației prezidențiale.

Președintele cere Parlamentului un proiect de lege care să fie adoptat până la finalul actualei sesiuni parlamentare, în care să fie propuse „măsurile administrative adecvate” care să asigure toate condițiile exercitării dreptului de a vota, începând cu alegerile prezidențiale.

Dacă situația o va impune, voi cere, conform prerogativelor constituționale, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului României pentru discutarea în regim de urgență a proiectului de lege care urmează să fie supus dezbaterii, astfel încât proiectul de lege să fie adoptat înaintea următoarei sesiuni parlamentare.

În continuare, Iohannis propune măsuri specifice pentru 6 obiective, despre aplicarea cărora președintele afirmă că intră în obligația și responsabilitatea autorităților statului român.

  • Debirocratizarea procesului de votare în secțiile de votare din străinătate
  • Dotarea corespunzătoare a secțiilor de votare
  • Modificarea legislației electorale în privința procedurilor de urmat la închiderea secțiilor
  • Mărirea numărului de secții de votare din străinătate
  • Introducerea votului anticipat pentru alegerea Președintelui României
  • Extinderea exercitării dreptului de vot prin corespondență (existent deja pentru alegerile parlamentare) la alegerea Președintelui României și la toate celelalte tipuri de alegeri