Sari la conținut

Datoria externă a României a crescut. 64% este privată, iar 36%, publică

În primul trimestru din acest an, datoria externă totală a crescut cu 3,665 miliarde de euro față de trimestrul trecut, de la 99,4 miliarde de euro în decembrie 2018 la peste 103 miliarde la finalul lunii aprilie a acestui an. Vestea bună este însă că, din totalul datoriei externe a României, 64% este privată, iar 36%, publică, aceasta din urmă având o valoare nominală de 37,1 miliarde de euro. În ultimii 2 ani, 88% din creșterea datoriei externe a României se datorează creditelor intra-grup specifice investițiilor străine directe.

Atât datoria externă pe termen lung, cât și cea pe termen scurt au crescut nominal în comparație cu valoarea înregistrată la finalul anului trecut.
La sfârșitul lunii aprilie a acestui an, datoria externă pe termen lung a României era de 69,8 miliarde de euro (67,8% din total), în creștere cu 2,8% față de sfârșitul anului trecut, în timp ce datoria externă pe termen scurt a însumat 33,2 miliarde de euro la 30 aprilie 2019 (32,2% din total), în creștere cu 5,6% față de 31 decembrie 2018.

De menționat, în ciuda cresterii datoriei externe, România are cea mai mică datorie agregată (publică și privată – gospodării și companii nefinanciare) din UE, potrivit Raportului Băncii Centrale Europene din martie al Comitetului European pentru Risc Sistemic.