Sari la conținut

USR vrea demiterea „de urgență” a lui Florin Roman, ministrul Digitalizării

USR solicită demiterea „de urgență” a ministrului Digitalizării, Florin Roman, în urma scandalului plagierii lucrării sale de masterat și al informațiilor din CV, potrivit cărora acesta ar fi scris o carte care nu există.

Ce încredere ar mai putea avea românii în acest minister și, de fapt, în întregul guvern, știind că un ministru care a plagiat are de coordonat 1,8 miliarde de euro din PNRR pentru digitalizarea României? Furtul intelectual rămâne un furt oricât ar încerca Florin Roman și alți foști prim-miniștri sau miniștri să diminueze gravitatea faptei și el trebuie sancționat, arată partidul condus de Dacian Cioloș.

Potrivit liderului USR, care cere premierului să facă „curățenie” în cabinetul pe care-l conduce, „Florin Roman confirmă că o comparație între PNL și PSD e cât se poate de reală”.

Circulă o vorbă prin târg că, uneori, PNL e un fel de PSD mai puțin descurcăreț. Cuvintele sunt mai dure, dar nu vreau să le folosim direct ca în zicerea populară. Florin Roman confirmă că o comparație între PNL și PSD e cât se poate de reală, cu deosebirea că el e doar plagiator, nepotrivit ca ministru al Cercetării și agresiv atunci când n-are dreptate (…) Domnule prim-ministru Ciucă, vă cer să faceți curățenie în cabinetul dumneavoastră și să ne arătați că nu susțineți furtul și nu vă bateți joc de comunitatea cercetătorilor români lăsând să-i conducă un plagiator dovedit. Florin Roman nu are ce să caute în Guvernul României, a declarat acesta.