Sari la conținut

Cum a rezolvat Clotilde Armand problema gunoaielor: A adus pe ușa din dos un nou salubrist, plătit regește ca să facă treaba pentru care plătim deja Romprest

După luni bune de scandaluri duse sub stindardul apărării intereselor locuitorilor din Sectorul 1 – care între timp s-a sufocat, la propriu, în mizerie – primarul Clotilde Armand dă cetățenilor pe care-i guvernează o nouă lovitură, vândută magistral pe post de rezolvare a problemelor de curățenie.

Acuzând „mafia gunoaielor” în războiul cu Romprest, Armand a adus în sectorul pe care-l conduce o nouă firmă de salubritate: pe ușa din dos și plătită pe bani grei din fonduri publice ca să presteze servicii pe care cel mai probabil le vom plăti oricum și către Romprest.

Toate detaliile par să fi fost gândite cu grijă pentru ca firma Brai-Cata să fie câștigătoarea contractului de salubrizare pe durata stării de alertă instituite în sector, pentru care Clotilde Armand a luptat fără rezerve. Acordat chiar ÎNAINTE de intrarea în vigoare a acesteia, contractul a fost dat prin atribuire directă în doar 3 minute! Cu zero transparență, costuri mari și nicio strategie de rezolvare a conflictului cu actualul furnizor de servicii de curățenie din Sectorul 1.

Practic, tot ce a făcut Clotilde Armand a fost să pună pe nota de plată a cetățenilor serviciile deloc ieftine ale unui nou salubrist. La acestea se vor adăuga cheltuieli de judecată, penalități și facturi care, dacă Romprest va câștiga în instanță războiul cu primarul Sectorului 1, vor fi plătite oricum, cu sau fără servicii de curățenie prestate prin contract.

Dacă până acum părea că lupta dusă de Clotilde Armand a fost una strict de imagine, cu prețul exasperării locuitorilor sufocați de gunoaie și șobolani, devine tot mai evident că aceasta servește de fapt unor interese care vizează banii publici din cea mai bogată administrație din țară. De data asta, prețul va fi plătit cash: ca întotdeauna, din buzunarele cetățenilor.

*Foto: facebook.com/clotildearmand.ro

Categorii

POLITICE